Seamănă cu timbrele, fiindcă au cam aceleași dimensiuni, sînt colorate și stau așezate în clasoare. Numai că sînt fețe de cutii de chibrituri. Pare ciudat, dar există oameni care nu aruncă aceste banale obiecte de uz casnic, ci le păstrează cu grijă, ordonate în colecții. De obicei, băieții se joacă cu chibrituri și tot ei le colecționează. Dar, în Brașov, există o pensionară contaminată de acest hobby neobișnuit. Doamna Mioara a strîns în 21 de ani peste 1.000 de cutii de chibrituri, unica și cea mai mare colecție de acest gen din Brașov.
Chibrituri în dar
A început să strîngă cutii de chibrituri în 1987. Soțul era cu timbrele, trebuia să îmi găsesc și eu o pasiune, așa că m-am apucat de chibrituri. Pînă la urmă, a renunțat la timbre și am început amîndoi să ne ocupăm doar de cutii de chibrituri, povestește Mioara, fostă funcționară la CFR. Greu a fost pînă a adunat cîteva zeci, pe urmă nu s-a mai putut opri. Căuta pe la cunoștințe cutii cu modele noi. De cumpărat, nu prea avea ce să cumpere, pentru că, înainte de 1989, se găseau puține feluri de chibrituri în comerț. Cînd prietenii mai plecau în străinătate, mă întrebau: «Ce să vă aducem?». Eu le spuneam: «Chibrituri!». Și de ziua mea am primit în dar chibrituri. Uneori, m-am aplecat și să culeg de pe jos o cutie interesantă, mărturisește Mioara. Încetul cu încetul, a adunat peste 1.000 de exemplare diferite. Iar cu dublurile a început să facă schimburi cu alți colecționari. Cu timpul însă, a constatat că nu mai are cu cine. A rămas singura colecționară de cutii de chibrituri din Brașov.
O comoară de vînzare
Pentru pasiunea ei, a investit o grămadă de bani, uneori a renunțat la cumpărături importante ca să achiziționeze o cutie de chibrituri deosebită. Și totuși, colecția ei nu face o avere, chibriturile nu-s așa valoroase ca timbrele. Dar pentru Mioara, cele 7 clasoare sînt o comoară. Totuși, s-a hotărît să le vîndă, fiindcă are nevoie de bani. Nu are o cutie anume, mai valoroasă, sau mai dragă, la toate ține la fel de mult. Cînd face rost de una nouă, îi decupează fața cu grijă, apoi, pe unele le lipește pe cartonașe speciale. Le usucă între filele unei cărți, pe urmă le așază în clasor, la secțiunea potrivită. Pentru clasoare, a comandat cartoane negre, pentru că pe fond negru sînt puse mai bine în evidență. Le manevrează cu mîinile foarte curate și cu pensetă. Piesele colecției sînt grupate pe categorii: animale, astrologie, fabrici de chibrituri, din Franța, Germania, URSS, Revoluție, sărbători de iarnă, protecția muncii, Crucea Roșie, semne de circulație. Important e să ai toată seria, ca la timbre. Sau o emisie aniversară, în serie limitată, pe care o puteai comanda direct la fabrică. Important e să ai și întreaga cutie, cu bețe cu tot. Fiecare colecționar are ideile lui, explică pensionara, în stare să vorbească ore în șir despre prețioasele ambalaje, dar care preferă totuși să-și etaleze colecția în loc să facă teoria chibritului.
Un hobby numit filumenie
Primele chibrituri au apărut în China, în jurul anului 577. Bețișoarele erau din lemn de pin impregnate cu sulf. Primul chibrit asemănător formei actuale (cu aprindere prin frecare) a fost invenția farmacistului englez John Walker. Tot el a lipit și prima etichetă pe o cutie de chibrituri, în 7 aprilie 1827. Dar chibritul a început să fie folosit de toată lumea abia în secolul XIX, pînă atunci se aprindea focul cu cremene. În materie de ambalaje, există o mare diversitate de cutii de chibrituri: de lemn, de carton, plicuri, sub formă paralelipipedică, piramidală. Bețele pot fi și ele cu fosfor sau fără (safety matches), care nu se sting la vînt, de camping. Colecționarii fac rost și de alte materiale care țin de acest domeniu: publicații de specialitate, cărți, brichete. În România, au existat fabrici de chibrituri la Timișoara, București, Brăila, Gherla, prima fiind cea de la Filaret (1879). Astăzi, pasionații își alimentează colecțiile cu piese mai mult din străinătate. Colecționarea etichetelor de pe cutiile de chibrituri poartă numele de filumenie (dragoste de lumină).
