Autentificare | Cont nou
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Periodice -> Contabil Expres
Publicitate

Cine primește alocația pentru copii nou-născuți și care sînt actele necesare?

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Cerasella Nae – consultant fiscal, 25.01.2008
Potrivit prevederilor Legii 416/2001 și a Normelor metodologice care reglementează punerea în aplicare a prezentei legi alocația pentru copiii nou-născuți se acordă o singură dată pentru fiecare dintre primii patru copii nou-născuți vii. Solicitarea alocației se face pînă la împlinirea de către copil a vîrstei de 12 luni, iar cererea se înregistrează la primăria localității în care mama își are domiciliu sau, după caz, în localitatea în care s-a înregistrat nașterea copilului. În situația în care nașterea copilului este înregistrată în altă localitate decît cea de domiciliu a mamei, cererea va fi însoțită de o adeverință eliberată de primăria localității, din care să rezulte că mama sau reprezentantul legal al copilului nu a beneficiat de alocația pentru copilul nou-născut. Actele necesare în vederea depunerii dosarului pentru alocația copilului sînt certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită alocația, original și copie, declarație pe propria răspundere a mamei privind rangul copilului nou-născut, precum și cópii ale certificatelor de naștere a copiilor născuți anterior, acolo unde este cazul. Cuantumul alocației pentru copii nou-născuți este de 213 lei începînd cu 1 ianuarie 2008, iar plata se face de către primar, pe stat de plată în termen de 10 zile de la data primirii sumelor de la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Alocația se acordă mamei copilului sau reprezentantului legal al copilului în cazul în care mama se află în situația de a nu beneficia de acest drept. În urma analizei cerererii de acordare a alocației și a actelor doveditoare, primarul dispune acordarea sau neacordarea acesteia prin dispoziție scrisă în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii. În cazul neacordării alocației, dispoziția scrisă a primarului va cuprinde și motivele pentru care alocația nu se acordă.
Cerasella Nae – consultant fiscal
FINANCIAR Consulting srl
www.finconsult.ro
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:

Alege-ți Primarul - alegeri locale 2016 Brașov

Adrian Gabor-PNL
Răzvan Popa - PSD
Cristian Macedonschi - FDGR
Costel Mihai - Mișcarea Populară
Cătălin Leonte-Independent
Mariana Sebeni-PER
Florian Staicu - Independent
George Scripcaru - actualul primar
Dumitru Ion Dumitrescu - UNPR
Cornel Comșa-Independent


Articole la Periodice




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Ultimele stiri
  • ➤ Economic


    Prețul gazelor pentru populație scade cu 2-3% de la 1 mai


    Azi 20:37
  • ➤ Life


    Fotografii adorabile cu prințesa Charlotte, care va împlini un an


    Azi 20:31
  • ➤ Life


    Cînd vor cădea Paștele ortodox și cel catolic în 2017


    Azi 20:26
  • ➤ International


    Bruxelles: Terminalul de plecări al aeroportului Zaventem a fost redeschis la cinci săptămâni de la atentate


    Azi 12:12
  • ➤ National


    De azi se majorează amenzile de circulație. Cea mai mică este 250 de lei


    Azi 12:03
  • ➤ Local


    De mîine vremea se răcește


    Azi 11:35
  • ➤ Life


    Cele mai scumpe ouă de Paște din lume


    Azi 10:49
  • ➤ Life


    Urarea de Paște care s-a viralizat pe Facebook


    Azi 10:40
  • ➤ National


    Mesajul de Paște al președintelui Klaus Iohannis


    Azi 10:22
  • ➤ Local


    Hristos a înviat! Lumînarea adusă de la Înviere are puteri binefăcătoare


    Azi 09:49
  • ➤ National


    Cioloș: Marți voi trimite președintelui revocarea ministrului Culturii și o nouă propunere


    30.04.2016
  • ➤ Economic


    Cărțile de identitate auto se schimbă de la 1 iulie


    30.04.2016
  • ➤ Local


    Branul nu are statut de stațiune turistică de interes național


    30.04.2016
  • ➤ Religie


    Pastorala PatriarhuluiI Daniel: «De PAȘTI să fim vestitorii iubirii, păcii și bucuriei, într-o lume tot mai confuză și tristă»


    30.04.2016
  • ➤ Local


    Incendiu în Poiana Brașov


    30.04.2016
  • ➤ IT, Stiinta si tehnica


    Game of Thrones a DISTRUS PornHub


    30.04.2016
  • ➤ IT, Stiinta si tehnica


    Aplicațiile din Play Store prin care infractorii te pot jefui foarte ușor


    30.04.2016
  • ➤ Religie


    Lumina Sfîntă de la Ierusalim va ajunge în această seară și la Brașov


    30.04.2016
  • ➤ National


    Ministrul Culturii spune că scrisoarea în care acuză Guvernul de "intimidare directă" nu era publică


    30.04.2016
  • ➤ Local


    Godină, către deputatul care vrea interzicerea radarelor prin lege: Mie, milițian pîndar, mi se pare rușinos ca, în România, persoane care nu știu să scrie corect să poată iniția leg


    30.04.2016
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Cine trebuie să depună declarațiile 392 și 393?

    Articolul următor


    Cine plătește impozitul pe clădire în cazul unei clădiri închiriate?

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Bogdan Bălaș
    Porțile istoriei
    Libraria Adevăr Divin
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 20.138 milisecunde, încărcat în milisecunde