Deținutul a interpretat rolul unui deținut
În spatele oricărui film stau întotdeauna și eroi necunoscuți. Eu cînd vreau să fluier, fluier, recent laureat cu Ursul de Argint, este nu numai succesul regizorului și al actorilor din rolurile principale. Filmul s-a clădit și pe munca unor amatori, tineri care de ani buni își duc viața în pușcărie. Unul dintre aceștia este brașoveanul Ștefan Iacob care acum plătește pentru crima săvîrșită pe cînd avea 15 ani. Din Penitenciarul pentru Minori și Tineri Craiova, a ajuns proiectat pe ecranele lumii. Nu pentru infracțiuni grave, ci ca actor de film. Este și el una din vedetele care, deși n-a stat în lumina reflectoarelor la ceremonia de premiere de la Berlin, a făcut posibil ca acest premiu să fie al românilor.
Criminal la 15 ani
Ștefan este un tînăr de 20 de ani originar din Șercaia, încarcerat la Craiova pentru omor. Avea 15 ani cînd s-a luat la bătaie cu vărul lui. Mătușa a încercat să-și apere fiul și astfel, drugul de fier cu care se înarmase Ștefan a lovit-o în cap. Femeia a murit, băiatul a ajuns în pușcărie. Traiul în penitenciar l-a maturizat și, în scurt timp, a devenit un deținut model. Muncește în construcții, nu se dă în lături la nicio activitate productivă. Știe că fiecare zi de muncă înseamnă o zi în minus de închisoare. Din cei 9 ani, i-au mai rămas doar cîteva zile. Pe 20 mai urmează să se elibereze. Pînă atunci, își vede de treabă și se laudă cu Ursul de Aur. E un băiat cuminte, respectă regulile, participă activ la activitățile de deservire și este chiar un exemplu pentru ceilalți deținuți. Asta spun și rapoartele de evidențiere, îl laudă inspectorul Daniel Barbu, purtătorul de cuvînt al PMT Craiova. Ce mai, brașoveanul e alt om decît acel Ștefan Iacob care intrase pe poarta penitenciarului acum 5 ani.
Platoul de filmare din pușcărie
Anul trecut, prin aprilie, regizorul Florin Șerban a venit personal la penitenciar să caute figuranți pentru rolul de pușcăriaș. Avea nevoie de 15 băieți care să joace rolul lor de toate zilele, de după gratii. I-a urmărit pe toți, apoi i-a ales pe cei mai buni, iar printre cei norocoși a fost și Ștefan. Figuranții au urmat un curs de actorie predat de regizor chiar între zidurile închisorii. Împreună cu alți cinci colegi, a fost transferat la penitenciarul Poarta Albă, unde au avut loc filmările. Timp de aproape două luni, au muncit cot la cot cu echipa de profesioniști. Li s-a cerut doar să se poarte normal, așa că, filmările pentru ei au însemnat niște zile obișnuite de detenție. Munca în echipă și faptul că a trebuit să respecte indicațiile regizorului i-au prins bine brașoveanului. Și-a îndeplinit atît de bine sarcinile încît a prins drag de meseria asta. Și acum, numai la asta se gîndește, cum să se elibereze mai repede, să-l caute pe regizorul Șerban și să-l roage să-l facă actor. Vrea să scape de porecla cîștigată în pușcărie, Criminalu.
I-auzi, bă, a cîștigat filmul lu Criminalu!
N-a văzut încă filmul. De fapt, nu l-a văzut niciun deținut, și nici măcar scenariul nu-l cunosc ca lumea, fiindcă au jucat scene diferite. Dar, băieții s-au apucat și-au povestit unul altuia fragmentele în care au filmat și astfel au recompus întreaga poveste a filmului. Din păcate, Ștefan nu mai are cu cine să vorbească despre experiența filmărilor, pentru că, din cei șase colegi, patru s-au eliberat. Dar, pe 25 martie, cînd va avea loc lansarea filmului în cinematografe, se vor întîlni din nou, cu toții, la București. Dacă la Berlin n-au putut urca toți pe scenă la înmînarea trofeului, de data aceasta, vor fi și ei aplaudați. Evident, Ștefan va fi supravegheat de gardianul care-l va însoți pe scurta învoire. N-ar avea niciun motiv să facă vreo prostie, vrea să ajungă în libertate curat, să înceapă o nouă viață. Speră că pedeapsa îi va fi scurtată și poate chiar la premieră va fi deja un om liber. Întors acasă, la familia lui din Șercaia, vrea să-și continue studiile. Acum este elev în clasa a V-a la școala din cadrul penitenciarului. Spune că o să-i fie rușine să stea în clasă ditamai găliganul printre puștii de 12 ani, dar n-are încotro. Pînă atunci, dă interviuri presei românești, ba chiar și unei reviste din Germania, și așteaptă cu nerăbdare ziua cînd va atinge statueta Ursul de Argint.
Pînă acum, a primit felicitări doar de la colegii din penitenciar, care au exclamat atunci cînd au văzut știrea la televizor: I-auzi, bă, a cîștigat filmul lu Criminalu!.
Salariu mic, satisfacții mari
La filmările care au durat o lună și jumătate, fiecare deținut a primit un salariu de 600 de lei. Plus recompensa sub formă de scurtarea pedepsei: o zi de libertate pentru fiecare două zile de filmare. Dar, pentru băieții încarcerați, salariul simbolic nu contează, cu toții s-au declarat fascinați de experiența din platoul de filmare. Chiar dacă acesta era tot o pușcărie, chiar dacă brașoveanul a luat rîie de la un deținut adus de la penitenciarul din Tichilești.
Un buget care te face să fluieri
Eu cînd vreau să fluier, fluier este primul film de lung metraj românesc din ultimii 17 ani care ajunge în finala Festivalului Internațional de Film de la Berlin (11-21 februarie) și singurul care cîștigă un trofeu important, Marele Premiu al Juriului Ursul de Argint. Pelicula e produsă de Strada Film și a primit și premiul Alfred Bauer, pentru noi perspective în cinematografie. Filmul este de fapt, ecranizarea piesei de teatru cu același nume, de Andreea Vălean. Încă din stadiul de proiect, filmul a fost premiat la două ediții consecutive ale Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo. În 2008, a primit premiul The Magic Box Service, la secțiunea CineLink, și 80.000 de euro, costuri postproducție. Bugetul total al peliculei a fost de 900.000 de euro, din care un sfert au provenit de la Centrul Național al Cinematografiei. E depășit ca buget doar de Amintiri din Epoca de Aur, de Cristian Mungiu, care a înghițit 1 milion euro. După succesul de la Berlin, filmul a fost cumpărat de distribuitori din 15 state, în România mizîndu-se pe 50.000 de spectatori, începînd cu 26 martie.
Dragoste după gratii
Drama Eu cînd vreau să fluier, fluier, despre care critica internațională a avut numai cuvinte de laudă, vorbește despre un băiat care, după ce mama lui pleacă în Italia, ajunge într-un anturaj periculos, comite o tîlhărie și ajunge în pușcărie. După patru ani de detenție, cu numai două săptămîni înainte de eliberare, Silviu (personaj interpretat de George Piștereanu) primește o vizită neașteptată. Află că mama lui s-a întors ca să-l ia în Italia pe fratele lui mai mic. Silviu vrea s-o împiedice, așa că plănuiește să evadeze. Între timp, însă, se îndrăgostește de o studentă la Sociologie, Ana (interpretată de actrița Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar.
