Potrivit ultimelor rezultate ale unor cercetări efectuate în țări din Uniunea Europeană, radiațiile emise de telefoanele mobile pot distruge un anumit număr de celule și modifica ADN-ul. Această concluzie a fost trasă în urma studiilor efectuate timp de trei ani de 12 echipe de oameni de știință din mai multe state europene. Experții au ajuns la concluzia că dacă volumul de radiații asupra organismului uman va depăși 1,3 wați pe kilogram, ADN-ul organismului respectiv va fi afectat.
Folosiți mai rar mobilul
Radiațiile emise de telefoanele mobile pot face ca organismul uman să producă un fel de proteină dăunătoare, ce duce la schimbarea genelor celulelor sanguine. Expunerea îndelungată la radiații de acest tip poate duce la acumularea acestei proteine, ceea ce poate cauza afecțiuni psihice. Mai mult, specialiștii britanici au avertizat că telefoanele mobile pot emana radiații de mercur toxice, ce pot provoca scleroză, pot diminua fertilitatea și pot duce la pierderea memoriei. Experții au propus utilizarea mai rară a telefoanelor mobile. În cazul folosirii lor imperioase, este preferabil ca utilizatorul să se afle în spațiu deschis sau lîngă o fereastră ori să folosească niște căști. Învelirea firului căștii cu o peliculă metalică va ajuta la reducerea volumului de radiații. Acest studiu este deja în atenția Organizației Mondiale a Sănătății ce a declarat că va publica în 3-4 ani un raport privind nocivitatea radiațiilor emise de aparatele mobile.
Calculatorul,
o sursă permanentă de radiații
În vremea noastră, calculatorul a devenit aproape indispensabil. Dar pe lîngă aspectele pozitive, trebuie să fim atenți și la riscurile pe care le prezintă utilizarea în exces a calculatorului. Studiile realizate în ultimii ani arată că persoanele care petrec foarte mult timp în fața calculatorului ajung curînd să aibă diverse probleme. Limitarea utilizării nu este mereu posibilă, deoarece pentru foarte mulți acesta este un instrument de lucru. Putem avea probleme dacă folosim calculatorul într-un mod neadecvat. Monitorul este o puternică sursă de radiații de unde electromagnetice provenite de la tubul catodic (aflat în partea din spate a acestuia), iar cele mai periculoase sînt radiațiile cu frecvența extrem de joasă. Celulele expuse îndelung la acest tip de radiații suferă disfuncții și în plus pot apărea dereglări de metabolism.
Sub biroul cu PC, nisip de la mare
Utilizarea calculatorului mai mult de 3-4 ore pe zi poate duce la efecte ca: miopie temporară, dureri de cap, vedere încețoșată, ochi iritați sau uscați, creșterea sensibilității la lumină, imagine dublă, dar si dureri de spate sau de gît, dureri ale încheieturilor mîinilor. De aceea, pauzele în utilizarea calculatorului sînt binevenite pentru sănătate, mai ales dacă pauza e folosită pentru cîteva exerciții fizice. Dacă nu puteți face pauze mai dese este recomandabil să vă amplasați sub birou o mică lădiță cu nisip adus de pe o plajă din vacanță. Aici puteți sta cu picioarele goale astfel ca nisipul să preia mare parte din energia negativă pe care o acumulați în fața calculatorului.
Cactuși
lîngă calculator
Zonele cele mai încărcate în radiații sînt fața și spatele monitorului. De aceea, cînd stați într-o încăpere cu mai multe calculatoare, evitați să aveți în spate sau în lateral un alt monitor, pentru că altfel veți primi o doză dublă de radiații. După oprirea monitorului, acesta continuă să emită radiații timp de cîteva ore (chiar dacă este scos din priză); de aceea evitați amplasarea calculatorului în dormitoare sau în camera copiilor, în spatele unui zid dincolo de care se află persoane în cea mai mare parte a timpului, în camere de spital etc. Se mai poate amplasa o mică seră de cactuși în zona din apropierea calculatorului pentru că micile țepoase au darul de a absorbi radiațiile. La fel de util în apropierea aparatelor electrocasnice și a calculatoarelor sînt mănunchiuri de cuarț, flori de mină sau alte pietre benefice care au darul de a purifica încăperea de radiații.
|